Vestea bună, dacă ești în căutare de medicamente în România: legea a intrat astăzi în vigoare

de: Alexandru Puiu
01 04. 2021

În sfârșit, când vine vorba de achizițiile de medicamente pe rețetă, România a intrat astăzi în rândul țărilor civilizate. Această schimbare va avea beneficii pe mai multe planuri, nu doar financiar.

Până acum, în cazul în care un medic îți elibera o rețetă, erai nevoit să achiziționezi medicamentele respective, cu plata integrală sau parțială, din același județ. De cele mai multe ori, era vorba de aceeași localitate, dar dacă trăiești într-o comună fără farmacie, era în regulă să te deplasezi în cel mai apropiat oraș.

Limitarea cu pricina era problematică din mai multe motive. În primul rând, s-ar putea să găsești medicamentul cu pricina în altă parte, mai ieftin. De asemenea, sunt șanse mari să te confrunți cu situația în care un medicament nu există la București, dar ai un prieten în Cluj care ți l-a găsit. Până acum, respectiva informație nu te ajuta cu absolut nimic.

Din fericire, începând cu 1 aprilie 2021, oricine urmează un tratament își poate achiziționa medicamentele necesare din orice farmacie din țară. Este absolut irelevantă localitatea în care a fost eliberată rețeta, cum s-a întâmplat până acum. În același timp, prin același act normativ, a fost prelungită, până la sfârșitul lunii iunie, valabilitatea pachetelor medicale actuale, care ar fi trebuit să expire la sfârșitul acestei luni.

Punctual, schimbarea legată de achiziția medicamentelor este detaliată în HG 351/2021, publicată în Monitorul Oficial la începutul acestei săptămâni. Documentul stabilește, printre altele, că medicamentele vor putea fi cumpărate de către asigurați, din 1 aprilie 2021, adică de azi, de la orice farmacie din țară, indiferent de județul în care se află medicul care a emis rețeta.

Un pic trist este faptul că această măsură a fost planificată încă de la 1 iulie 2018, dar autoritățile au amânat implementarea ei. Există totuși câteva excepții de la regulă pe care ar fi bine să le ai în vedere. În cazul anumitor medicamente, întregul mecanism de mai sus nu se aplică.

Mai exact, excepție vor face, de la 1 aprilie, medicamentele aferente contractelor cost-volum-rezultat, care se eliberează indiferent de casa de asigurări de sănătate în evidența căreia se află asiguratul, cu condiția ca furnizorul de medicamente să fie în contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care se află și medicul care a emis prescripția medicală. Mai multe detalii despre acest set extraordinar de circumstanțe, inclusiv lista medicamentelor vizate, găsești aici.